Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 182 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 748.123 acte

Acord din 30-dec-2020 comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte

...cauză.Art. 207:Transferul codului sursă sau accesul la acesta(1)Niciuna dintre părţi nu prevede transferul codului sursă al software-ului deţinut de o persoană fizică sau juridică a celeilalte părţi şi nici accesul la acesta.(2)Pentru mai multă certitudine:a)excepţiile generale, excepţiile privind securitatea şi...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: vineri, 30 aprilie 2021 in Jurnalul Oficial 149L

Buget din 12-dec-2018 ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2019/333 a bugetului general al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2019

...acopere costurile aferente studiilor, atelierelor, conferinţelor, analizelor, evaluărilor, publicaţiilor, asistenţei tehnice, achiziţionării şi întreţinerii de baze de date şi de software, precum şi cofinanţării şi susţinerii măsurilor legate de monitorizarea economică, analiza combinării măsurilor şi coordonarea politicilor economice.Temei juridicSarcină ce rezultă din prerogativele Comisiei la nivel instituţional, conform prevederilor de la articolul 58 alineatul (2) din Regulamentul (UE......privind reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Sunt incluse aici cheltuielile privind studiile, reuniunile de experţi, informarea şi publicaţiile, programele software şi bazele de date care sprijină acţiuni legate în mod direct de realizarea obiectivului Mecanismului pentru Interconectarea Europei.Temei juridic...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: joi, 7 martie 2019 in Jurnalul Oficial 67L

Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

...193:Articolul DIGIT.12: Transferul codului sursă sau accesul la acesta1.O parte nu prevede transferul codului sursă al software-ului deţinut de o persoană fizică sau juridică a celeilalte părţi şi nici accesul la acesta.2.Pentru mai multă certitudine:(a)excepţiile generale, excepţiile privind securitatea şi...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: joi, 31 decembrie 2020 in Jurnalul Oficial 444L

Hotarirea 112/2023 privind aprobarea Ghidului de guvernanţă a platformei de cloud guvernamental

...proceduri, definiţii şi protocoale pentru comunicarea dintre maşini şi schimbul fără sincope de date;l)licenţă cu sursă deschisă - act juridic prin care se permite reutilizarea software-ului pentru toate utilizările specificate într-o declaraţie unilaterală a titularului de drepturi şi în care codurile-sursă ale software-ului...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 10 februarie 2023 in M.Of. 118 din 10-feb-2023

Regulamentul 2844/13-dec-2023 privind digitalizarea cooperării judiciare şi a accesului la justiţie în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială şi penală şi de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare

...principiul protecţiei datelor în mod implicit, precum şi un nivel ridicat de securitate cibernetică. În special, orice persoană fizică sau juridică care participă la crearea, dezvoltarea sau întreţinerea sistemelor informatice naţionale sau a software-ului de implementare de referinţă ar trebui să respecte respectivele cerinţe şi principii. Software-ul de implementare de referinţă ar trebui...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: miercuri, 27 decembrie 2023 in Jurnalul Oficial seria L din 27-dec-2023

Decizia 15/2013 [A] referitoare la recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 11.874/2670/III-5/2011, pentru a se stabili, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv pentru interpretarea unitară a noţiunii de acces fără drept la un sistem informatic

...instrumentelor de plată electronică. Dovedirea scopului deţinerii echipamentelor este în consecinţă de esenţa reţinerii vinovăţiei persoanei acuzate şi stabilirii încadrării juridice corecte.Elementul material comun celor două infracţiuni, respectiv deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, face necesară analiza criteriilor de diferenţiere a faptelor. Încadrarea juridică dată faptelor de deţinere a respectivelor dispozitive este diferită în raport cu scopul urmărit de persoana acuzată prin montarea acestora...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 6 decembrie 2013 in M.Of. 760 din 06-dec-2013

Statut din 2001 al Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice si Termice 'Electrocentrale Deva' - S.A. - Filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice si Termice 'Termoelectrica - S.A.

...informatic şi de telecomunicaţii, precum şi de prestări de servicii în domeniul informatic şi de telecomunicaţii;21.elaborarea de produse software;22.cooperare economică internaţională;23.participarea cu capital social, în condiţiile legii, la constituirea de societăţi comerciale împreună cu persoane fizice şi/sau juridice, române sau străine, de drept privat;24.operaţiuni de comision şi intermedieri în domeniul său specific de activitate;25.participarea...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 4 decembrie 2001 in M.Of. 774 din 04-dec-2001

Hotarirea 1828/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de export pe perioada 2005-2009

...şi cu instituţiile responsabile pentru extinderea iniţiativei legale "200 Euro" la înglobarea a încă 200 de euro pentru achiziţionarea de software
- Asociaţii în industria IT(ANIS, ARIES, ANISP, etc)
- sectorul public: Comisia IT din Camera deputaţilor, MCTI, MFIN, MEC, Parlamentul Român
- Perioada de asociere, resurse financiare, reţea, know-how
- Consultanţi juridici care colaborează cu asociaţiile şi companiile membre
- 2006
- Ajungerea la o înţelegere privind înglobarea a încă 200 de euro pentru
......achiziţionarea de software în programul "200 Euro"
- Lege aprobată
Iniţiativa 2
Iniţierea discuţiilor cu instituţiile responsabile de a adopta o iniţiativă legală prin
...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 24 ianuarie 2006 in M.Of. 65 bis din 24-ian-2006

Norma 6/2015 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile reglementate, autorizate/avizate şi/sau supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

...unei ameninţări la adresa infrastructurilor importante, în funcţie de o vulnerabilitate determinată, generând efecte de insecuritate;28.furnizor extern - persoană juridică sau fizică autorizată furnizoare de bunuri (precum hardware, licenţe software, componente etc.) şi soluţii informatice, care deţine expertiză în domenii specializate, cu respectarea cadrului legal aplicabil;29.furnizor de servicii IT externalizate - persoană juridică sau persoană fizică autorizată cu obiect de activitate şi expertiză în domeniul serviciilor informatice, furnizoare de servicii informatice în condiţiile...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 3 aprilie 2015 in M.Of. 227 din 03-apr-2015

Regulamentul 1935/20-dec-2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE

...adecvate (cheltuielile eligibile sunt limitate la costurile de închiriere la preţul pieţei),- achiziţia de echipamente de birou, inclusiv hardware şi software, costuri administrative cu personalul, cheltuieli indirecte şi cheltuieli juridice şi administrative?|_| da |_| nuÎn cazul în care răspunsul este negativ, a se consulta lista cheltuielilor eligibile prevăzută...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: luni, 1 ianuarie 2007 in Editia Speciala a Jurnalului Oficial